Urmărește-ne pe:
Image Alt

Tips & Trips

5 trucuri de recuperare la întoarcerea din concediu sau călătorie

Fiecare vacanță, orice weekend prelungit sau doar niște zile libere cu anumite ocazii îți oferă clipe de relaxare, deconectare și bună dispoziție. Locurile nou vizitate, experiențele culinare, interacțiunea cu oameni de diverse tipologii, toate acestea îți vor da un sentiment magic de satisfacție.

Din păcate, după întoarcerea acasă, cel mai probabil vei simți epuizare, disconfort și nevoia de a te odihni și a te recupera. Iată câteva trucuri simple, ce te pot ajuta să-ți revii și să-și recapeți energia, pentru a te întoarce repede la obiceiurile tale din fiecare zi și pentru a-ți recăpăta forma fizică și psihică de dinainte.

1. Dormi mai mult și resetează-ți programul de somn

Dacă ai zborul de întoarcere cu aterizare în timpul nopții, sau daca ai șofat toată ziua, aceste lucruri vor adauga un plus de oboseală organismului tău. De aceea, ia-ți liber ziua următoare pentru a te odihni, nu merge direct la birou, sau nu te angrena în munci fizice solicitante. Dormi mai mult, reia serialul preferat, termină de citit cartea din călătorie sau mergi la un centru sportiv cu activităși relaxante, sauna, masaj de recuperare sau sală ușoară.

Ține cont că e nevoie de câteva zile până te vei adapta noului fus orar, mai ales dacă ai călătorit pe alt continent sau într-o țară îndepărtată, cu escală de avion. De aceea, este nevoie să-ți ajustezi treptat ora de culcare: dacă îți este somn prea devreme, fă un efort și alege o activitate care să te mențină treaz mai mult timp. Iar dacă adormi mai târziu decât ora ta normală, blochează, pe cât posibil, sursele de lumină din dormitor. În același timp, evită aparatele electronice, telefonul sau televizorul, ce agită și obosesc ochii.

2. Pune accent pe mișcare și gândire pozitivă

Pe lângă odihnă, somn și recuperare, mișcarea sau activitatea sportivă lentă te vor ajuta să-ți relaxezi corpul și mintea. Alege o plimbare în natură, pădure sau parc, pentru a lua din nou pulsul orașului în care locuiești și a te reobișnui cu mediul înconjurător, cu aerul și cu locurile. Alternează mișcarea cu momentele de introspecție, pentru a-ți ordona gândurile și a-ți înțelege mai bine nevoile și starea de spirit. Fă o retrospectivă a locurilor vizitate, a trăirilor experimentate sau oamenilor pe care i-ai cunoscut. Evită momentele negative, minimizâmd cauzele și impactul lor negativ.

Dacă ai descoperit o nouă pasiune în vacanță, e recomandat să te oprești asupra acestui fapt, indiferent că este vorba despre fotografie, un desen sau un sport anume. Explorează acest hobby, înscrie-te la un curs dedicat, citește despre acest lucru, la întoarcerea în țară. Astfel, te vei simți împlinit și vei da continuitate pozitivă activităților din concediu.

3. Pregătește sau comandă o masă delicioasă

Ai rămas cu gândul și simțurile gustative la un fel de mâncare delicios din țara pe care tocmai ai vizitat-o? Atunci învață să o pregătești acasă: începe cu o variantă ușoară, iar dacă nu găsești anumite ingrediente locale la supermarketul tău, atunci improvizează și adaptează. Important este să te relaxezi și să te distrezi chiar,  rememorând momentele plăcute, pentru un vibe pozitiv și reconfortant persistentă.

O altă variantă este să comanzi acasă de la un restaurant de profil sau chiar să ieți în oraș la un restaurant cu specific, unde poți savura din nou preparatele tradiționale din csdrul meselor din concediu. Invită-ți și prietenii, pentru a vă bucura împreună și a le povesti totul, urmând ca data viitoare să mergeți împreună.

Sursa foto graceie de la Pixabay

4.Ține un jurnal al activităților zilnice

Scrie într-o agendă sau ține un mini jurnal al acțiunilor zilnice, pentru a te organiza mai bine, astfel dând un repaos minții tale, și așa epuizată și incarcată. Alcătuiește o listă cu ceea ce ai de făcut, cum ar fi despachetarea bagajului sau diversele cumpărături indispensabile. Prioritizează numai ce este important pentru tine, fără a-ți aglomera inutil memoria.

Legat de întoarcerea la birou, notează pe hârtie sau în notepad taskurile pe care le ai de îndeplinit, pentru o reacomodare ușoară și placută. Este posibil să ai nevoie de mai mult timp pentru realizarea anumitor activități, așa că ia în considerare acest lucru alocând mai mult timp decât o făceai înainte de zilele libere. Totodată, treci prin toate e-mail-urile și discută cu managerul și colegii, pentru a fi la curent cu noutățile și a putea interveni și a prelua cu succes îndatoririle.

5. Organizează fotografiile cu atenție la detalii

Salvează și organizează fotografiile și filmulețele din vacanță pe foldere digitale, de exemplu, pe zile, pe orașe sau țări vizitate. Ai totul întipărit în memorie, iar daca faci acest lucru prea tarziu, există riscul de a uita anumite aspecte. O setare a telefonului sau camerei foto după locație te -ar ajuta și mai mult.

Dă share sau trimite fotografiile familiei sau prietenilor, pentru a împărtăși cu ei amintirile dragi și pentru a rememora întâmplările amuzante. Printează câteva fotografii și scrie pe spatele lor locul și data, pentru a te bucura de ele și mai târziu și a ține minte aceste coordonate neimportante acum, dar esențiale odata cu trecerea timpului.

Nu în ultimul rând, dacă ai obiceiul să păstrezi biletele de intrare la anumite evenimente memorabile, după care ai așteptat o viață sau diverse pliante ale locurilor, organizează-le pe toate în cutii cu amintiri, în mape, plicuri sau albume.

 

Concediile și zilele libere sunt un mix perfect între relaxare și descoperire, dar și o deconectare de la rutina zilnică. Cu toate acestea, este important să ai grijă de organismul și sănătatea tale, sa nu te suprasoliciți și să te gandești la efectele pe termen lung pe care le pot avea oboseala, alergatul după obiective turistice și adunatul de amintiri. Este nevoie de un echilibru eficient între vacanță și acțiunile de recuperare și odihnă de după.

 

Sursa foto principală https://pixabay.com/photos/woman-reading-armchair-library-1839798/

Post a Comment

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner