DESCOPERĂ ȚINUTUL BUZĂULUI! EP.3: FÂNTÂNA LUI MIHAI VITEAZUL DE LA CIUTA, HERGHELIILE DE LA CISLĂU ȘI RUȘEȚU, PĂTÂRLAGELE, MĂNĂSTIREA CÂRNU
De ce ai vizita Buzăul și tot ce-l înconjoară? Pentru că, putem spune și scrie, sunt multe de vizitat, există multe locuri, puncte de interes și obiective turistice, culturale și religioase, unele încă necunoscute și nepromovate. La nici 2 ore de București, evitând aglomerația de pe Valea Prahovei, te poți bucura de munte și aer curat, de peisaje deosebite și drumeții de neuitat.
„S-a luminează de ziuă”, cum se spune pe la noi, ne trezim nerăbdători cu gândul că urmează să ne așternem la drum preț de un ceas, poate și mai bine, spre locul copilăriei mele (spun asta deoarece sunt buzoian la origine, născut din părinți buzoieni, tata „cojan” din CA Rosetti, mama munteancă din Pătârlagele). Azi am sărit peste micul dejun, care, probabil, era tot o delicatesă, ne-am pus cafeaua la „pachet” și apucăm drumul Brașovului.
FÂNTÂNA LUI MIHAI VITEAZUL DE LA CIUTA, MĂGURA
Poposim preț de câteva minute la Fântâna lui Mihai Viteazul de la Ciuta, Măgura. Monumentul este la marginea drumului și este ridicat în cinstea marelui voievod Mihai Viteazul care ar fi poposit aici o noapte, în drumul său către Ardeal în anul 1599, unde avea să înfăptuiască la Alba Iulia unirea celor trei țări române. Sculptorul Gheorghe Coman este cel care a ridicat acest monument istoric pentru sărbătorire a 375 de ani de la trecerea domnitorului pe acele meleaguri, în anul 1975.
Mergând mai departe regăsim în peisaj „Hanul Ciuta” (Hotel Ciuta), pe vremuri popas pentru călători, nu știu să spun foarte multe despre istoria locației, ce pot spune este că pe vremea când treceam mai des pe acolo era o clădire părăsită cu acoperișul ars, mai apoi a fost renovat și funcționează sub numele de Hotel Ciuta, care sper din suflet să redobândească palmaresul pe care l-a avut odinioară.
De aici drumul șerpuiește prin serpentine, prin pădure sau pe marginea ei, de unde peisajele unice te fac să oprești măcar pentru o clipă pentru a admira împrejurul. Treci prin localități parcă uitate de timp, cu oameni simpli care își văd negreșit de traiul lor cu care sunt obișnuiți și ai impresia că acolo timpul se măsoară altfel.
HERGHELIA DE LA CISLĂU ȘI HERGHELIA DE LA RUȘEȚU
„Câmpul Cislăului” este semnul că te apropii de Herghelia Cislău. Herghelia este, sau ar trebui să fie, una dintre atracțiile zonei.
Județul Buzău are doua dintre cele mai frumoase herghelii de stat care aparțin de Romsilva, Regia Națională a Pădurilor. La Herghelia Cislău precum și la Herghelia Rușețu se cresc cai de rasă și produc exemplare de cai campioni la sporturile din domeniu.
Deși nu este în itinerar, nu pot să nu amintesc de Herghelia Rușețu care a fost înființată la începutul secolului al XIX-lea și se cresc cai din două rase. Rasa Furioso – North Star și care reprezintă o populație de cai originară din imperiul habsburgic (știu de la prietenul meu Florin – HorseMania by Pietrari (n.n.) că numele vine de la doi armăsari Pur-Sânge Englez care aveau numele de Furioso respectiv North Star).
Rasa Semigreul Românesc a fost creată prin încrucișarea mai multor rase până în anul 1988 când a fost brevetată.
Herghelia Cislău a fost înființată mai devreme decât cea de la Rușețu (1884), dar de-a lungul timpului a suferit mai multe modificări administrative. A fost relansată pentru creșterea de cai de rasă la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945.
Acum aici sunt crescute în regim seminatural rasele Pur-sânge englez și Ghidran. Ghidranul este rezultatul încrucișării de Pur-sânge englez și Pur-sânge arab. Este un cal înalt, puternic, foarte curajos și îngrijitorii de aici spun că acei cai pe care îi vedem prin oraș folosiți de jandarmerie sunt, de obicei, din această rasă, datorită calităților fizice pe care aceștia le au.
ACASĂ – NU SE POATE DESCRIE ÎN CUVINTE, DOAR SENTIMENT
Lăsăm mirosul de grajd de cai în urmă și ne îndreptăm cu nerăbdare către casa părintească, către locul copilăriei. Aici s-au născut întâmplări haioase, cu locuri și oameni asemănătoare Amintirilor din copilărie ale lui Ion Creangă, dar puțin mai moderne. Închid ochii și aștept să mă strige bunica (tanti Vica, cum o știau toți), să ducem vacile la păscut în „țarnă” și de unde venea cu șorțul plin de prune coapte să le pună la tocitoare, acum fiind sezonul lor.
Deschid ochii, iau câteva lumânări, apuc drumul locului unde și ea, și bunicul și cei din neamul meu lângă care am crescut își dorm somnul de veci, în familie. Meditând printre amintiri, le aprind tuturor cu dor câte o lumânare, la capul crucii, să aibă lumină și ea, și bunicul și Gheorghe Toma „Croitoru” cu Sultana.
Oricât de multe lumânări aș lua niciodată nu sunt îndeajuns. Citesc în jur pe cruci și îmi dau seama că numele scrise îmi sunt cunoscute, că de fiecare mă leagă o întâmplare, că s-au dus în și spre tăcere, în așteptarea a ceea ce se numește Ziua Judecății.
Cred că aici pe meleagurile acestea a luat naștere „țuica de Buzău” (cred că e cunoscută, poate nu la fel ca horinca de Maramureș, dar sunt convins că mulți au auzit de ea), gustul inconfundabil, băubil, „desertul” local, sau „pofta de mâncare” cum îmi place să îi spun. Aici livezile de prune sunt cele care împodobesc cel mai frumos pământul. Aici, în orice bătătură ai păși, nu știu dacă cineva te va întreba prima data dacă îți e foame și dacă îți e, durează până se prepară, dar de băut sigur te va întreba și chiar dacă nu vrei să bei, gazda sigur va scoate „o țuică” ca să „te cinstească” motiv de bucurie de oaspeți.
PĂTÂRLAGELE, „HUMULEȘTIUL” COPILĂRIEI MELE
Pătârlagele este un orășel cândva înfloritor datorită poziționării sale pe hartă, fiind străbătut cursul „gârlei” (râul Buzău) și de drumul care face legătura dintre Muntenia și Ardeal. În Pătârlagele există un muzeu. Personal l-am vizitat neoficial, când era în stadiu de pregătire, cu bunăvoința domnului profesor Sibiescu, cel care s-a străduit să strângă piesele, de la monezi străvechi, vase, arme, tunuri folosite în cele două războaie mondiale, unelte vechi din lemn din gospodării fiecare piesă având propria poveste, ziare și reviste vechi, până la vestonul pe care l-a purtat un martir al locului de la Revoluția din `89.
Acum acele piese sunt puse spre conservare și s-a deschis muzeul, cu temă pentru domeniul de prelucrare al lânii, domeniu reprezentativ pentru localitate, acesta având peste 200 de exponate. Tot aici, lângă muzeu se află biserica orașului „păzită” de „monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial”, iar vizavi te privesc busturile Mitropolitului Moldovei Irinei Mihălcescu și al Cocăi Andronescu (actriță cunoscută de film d. 1998, fiică a locului), care păzesc intrarea Casei de Cultură și a bibliotecii care își au sediul în fostul cămin cultural.
În satul Valea Viei care aparține administrativ de Pătârlagele) există Casa memorială-muzeu a celui care a fost Mitropolit al Moldovei Irinei Mihălcescu. Din păcate acest obiectiv nu se mai vizitează… Mitropolitul Irineu Mihălcescu a fost unul dintre cei mai mari dogmatiști ai Bisericii Ortodoxe Române, o personalitate proeminentă a Teologiei Ortodoxe Române din vremea sa.Mînăstirea Cârnu
MĂNĂSTIREA CÂRNU – LINIȘTEA LINIȘTEI
Pentru că ziua încă nu s-a terminat mergem o fugă la Mănăstirea Cârnu, cea mai veche așezare monahală de pe valea Buzăului, aici Biserica veche nu mai este funcțională. Loc rupt din Rai, îngrijit acum de maici care au ales să își ducă viața sub voturile monahale. Așezarea monahală este construită pe o pajiște întinsă de unde nu se aud decât clopotele și toaca mănăstirii și/sau talangele vitelor care mai pășunează în zonă, dar și ciripitul păsărilor care își au cuiburile pe-aici.
Foto https://www.facebook.com/manastireacarnubz/
Mănăstirea a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanu şi soţia sa Doamna Chiajna în anul 1546. A fost ocupată de călugări greci după anul 1800 o perioadă si lăsată în paragină. În anul 1991 cu binecuvântarea și sub îngrijirea IPS Epifanie Norocel s-a redeschis Mănăstirea oficiindu-se prima slujbă după 140 de ani.
De unde numele Mănăstirii Cârnu?
Legenda spune că Doamna Chiajna, având asupra sa documente importante ale ţării, s-a ascuns în turla bisericii, în timpul unei invazii otomane. Aceasta a stat ghemuită în spaţiul foarte îngust dintre pereţii turlei, cu nasul lipit de perete, turtindu-i-se nasul, devenind cârn. De la această întâmplare rămasă în memoria locului, numele de Cârnu a fost atribuit sfântului lăcaş, evidențiind patriotismul Doamnei Chiajna.
Foto https://www.facebook.com/manastireacarnubz/
Obosiți, coborâm către civilizație, către acasă, unde mama (tanti Cici) și tata (nea Gică) ne așteaptă bucuroși-n prag, mama a gătit mâncarea și a copt plăcinta copilăriei, unde mirosul îmbietor cutreieră nestingherit din bucătărie până la drum, iar tata a scos „litra de licoare cu miros sâmbure și prună coaptă”, galbenă de la butoi. Bucuroși, flămânzi, mulțumiți, ne așezăm la masă. Povestim ce am mai făcut fiecare de când nu ne-am mai văzut și ne îndreptăm pașii către somnul pufos ce va urma…
Foto Arhiva personală Mihai Cuciureanu.Faraway.ro
