Urmărește-ne pe:
Image Alt

Destinații

Descoperă Ținutul Buzăului! Ep.5: Zona Nehoiu, Ferma de sub Penteleu, Cascada Cașoca, Barajul Siriu și împrejurimile, Lacul Vulturilor

De ce ai vizita Buzăul și tot ce-l înconjoară? Pentru că, putem spune și scrie, sunt multe de vizitat, există multe locuri, puncte de interes și obiective turistice, culturale și religioase, unele încă necunoscute și nepromovate. La nici 2 ore de București, evitând aglomerația de pe Valea Prahovei, te poți bucura de munte și aer curat, de peisaje deosebite și drumeții de neuitat.

Suntem bucuroși de ultima zi, dar și triști în același timp, pentru că e ultima pe care o petrecem pe cărările Ținutului Buzăului, după alte 4 zile prezentate în tot atâtea episoade. Am încercat să cuprindem cu pasul și cu mintea cât mai multe locuri unice, de care să ne amintim cu drag și dor.Drumul ne va purta pașii spre nordul județului acum, spre granița cu județul Covasna, ce se află la aproximativ 40 de km.

Drumul ne va purta pașii spre nordul județului acum, spre granița cu județul Covasna, ce se află la aproximativ 40 de km. Este de precizat acest lucru ca un fel de tribut pentru cei care spun că buzoienii sunt moldoveni. Poate că sunt moldoveni, dar nu toți…

Zona Nehoiu – istorie, natură și spiritualitate

Nehoiu a fost locuită încă din Epoca Bronzului cca (2500-2000 î.H.). Aici s-au găsit urme ce cuprind fragmente ceramice, unelte din piatră, os, corn, bronz, podoabe, arme din bronz. Oamenii aveau ca ocupație agricultura și păstoritul.

În satul Mlăjet, ce aparține de orașul Nehoiu, s-a descoperit o necropolă, un sicriu care a aparținut unei căpetenii locale. Toate artefactele au fost scoase la lumină în urma campaniilor arheologice efectuate în această zonă.

Tot aici se află Grota (Gaura) Tătarilor care reprezintă o odaie cu două intrări săpate în stâncă, iar pe pereții exteriori putând fi găsite însemne asemănătoare celor de la Așezările rupestre de la Nucu.

Cât de vechi sunt? Nu se știe cu siguranță, dar au o însemnătate ce nu a putut fi descifrată niciodată și ar fi frumos să le păstrăm așa cum sunt, fără a interveni în vreun fel. Multe însemne au fost distruse de cei care au vizitat locul și și-au lăsat propriile însemne.

Facem un mic popas la Mlăjet la Biserica cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil din Mlăjet, ctitorită din anul 1875, unde ne întâlnim cu Pr. Sorin, o gazdă amabilă și primitoare.

Pentru cei care sunt obosiți și vor să înnopteze la Nehoiu, internetul ne-a atras atenția asupra unei pensiuni numite Căsuța dintre Pini, situată într-un cadru natural deosebit. Se oferă spre cazare 4 camere duble, 1 triplă, 5 băi, living, unde te poți deconecta de la cotidian și unde poți îmbrățișa armonia momentelor de liniște și odihna absolută.

Foto https://www.facebook.com/CasutadintrePini

De aici plecăm către Piatra lui Vișan, la Varlaam, locul unde se întâlnesc cele două Bâsce, Bâsca Mică și Bâsca Mare. Această piatră este simbol local, cu însemnătate istorică deosebită. Povestea locului relatată de localnici este că Regele Carol I mergând călare, în căutarea locul potrivit pentru construirea Castelului Peleș prin aceste locuri, ar fi căzut de pe cal și a ales să plece de aici considerând acest accident ca fiind un semn rău.

Colindăm zona însoțiți de Pr. Mihai Pelmuș, cel care propovăduiește Cuvântul Evangheliei în noul locaș de rugăciune al Parohiei Varlaam. Acesta a fost ridicat din temelie în perioada 2015-2016 de predecesorul său Pr. Răduca Ilie. Noua Biserică a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi din lemn, construită de boierul Maican Dumitru, la anul 1897, dar care, în urma intemperiilor, ajunsese la un stadiu avansat de degradare.

Foto Arhiva personală Mihai Cuciureanu/ Faraway.ro

Green Camp și Ferma de sub Penteleu

Nu departe de aici, găsim Green Camp, un loc unde poți experimenta o doză unică de adrenalină cu singura Via Ferrata ce se încheie printr-o coborâre pe Mega Tiroliana.  Aflată în mijlocul naturii, această activitate îți oferă un val de emoții, o priveliște spectaculoasă și o experiență inedită.

Ferma de sub Penteleu din Gura Milii este locul ce ne oferă ocazia de a fi aproape de natură, de a vizita o gospodărie țărănească cu animale și păsări de tot felul, iepuri, oi, iezi, câini și pisici, un măgăruș, viței. Participăm cu acest prilej și la ateliere creative și tabere tematice, unde toată vara copii vin în grupuri organizate pentru a participa la activitățile pe care gazda le pune la dispoziție. Copiii pot afla lucruri interesante despre meșteșugurile populare uitate astăzi de lumea modernă precum fierăria, tâmplăria, prelucratul lânii, olăritul etc.

Foto https://www.facebook.com/fermapenteleu

Gazda ne spune că totul a pornit de la o idee de fermă de familie, dar Ferma de sub Penteleu a devenit un loc unic în care se regăsesc toți cei care își doresc să realizeze un vis care, până acum, părea greu de atins: un eveniment care să își atingă scopul, dar care să nu piardă elementul de intimitate, căldură și comunitate. Fie că este vorba de o nuntă elegantă, de o întâlnire de familie sau cu colegi de serviciu, la fermă te poți bucura de liniștea și frumusețea naturii în timp ce soarele apune în spatele muntelui Penteleu. Elementul pastoral care transpare la fiecare pas induce fiecărui eveniment un sentiment autentic de apropiere și că „suntem toți parte din aceeași poveste”.

Masivul Penteleu este o grupă muntoasă a Munților Buzăului, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali.

Foto https://www.facebook.com/penteleu//Radu Iftinoiu

De aici vizităm 14 scaune, o cascadă pe cursul barajului Siriu, ce este situată într-o zonă unică a reliefului muntos. De aici se pot vedea Barajul Siriu, Cascada Purcea, băile Siriu. Priveliștea din acest punct este minunată, o oază de liniște verde și înmiresmată.

Nu departe de aici se află Cascada Cașoca (Pruncea), locul unde te poți pierde între vis și realitate, un spațiu în care natura și apa sunt cele mai impunătoare elemente ce te pot transpune într-o altă dimensiune.

Foto Arhiva personală Mihai Cuciureanu/ Faraway.ro

Aici, în stânca peretelui pe care curge cascada, există o grotă în care se pare că se adăpostea haiducul Negoiță Gheorghelaș, foarte cunoscut pe aceste meleaguri. Acesta ascundea în întuneric prada luată de la boierii care aveau în stăpânire aceste ținuturi. Îmi aduc aminte din copilărie că în luna mai se organiza la Gura Teghii un festival-târg în cinstea haiducului „Pe urme de baladă”, festival care purta numele popular de Gheorghilași.

Barajul Siriu și Monumentul Eroilor de la Siriu

Barajul Siriu este un baraj seminatural realizat fără ciment, numai din pământ, piatră, steril și miez de argilă. Barajul se aflăpe râul Buzău, în comuna Siriu din județul Buzău, între masivul Siriu și masivul Podu Calului.

Vechea vatră a satului a fost inundată, populația de aici fiind strămutată. Acest episod a fost surprins de jurnalistul Lazăr Băciucu într-un amplu reportaj publicat în Viața Buzăului. Se descriu în amănunt organizarea șantierului, dar și starea de spirit a localnicilor, care au înțeles sacrificiul pe care îl fac. Totul a fost necesar pentru viitor, pentru a se obține beneficiile multiple și pozitive, pe termen lung.

Barajul Siriu este considerat una dintre cele mai frumoase destinații turistice din țară.

Foto Faraway.ro

Nu departe de aici se găsește Monumentul Eroilor de la Siriu. Monumentul a fost mutat din locul unde a fost construit inițial între 1936-1938, deoarece se afla în zona pârâului Siriu. Zona a fost ulterior inundată pentru construirea barajului și monumentul relocat pe un amplasament mai înalt, deasupra șoselei actuale. Statuia reprezintă un soldat în poziție de atac, cu pușca într-o mână și o grenadă în cealaltă, „simbolizând marea încleștare care a avut loc aici pentru oprirea înaintării armatelor germane în 1916 pe dealul Șoimul Siriului”, scrie dr. Mircea Tănase în lucrarea „Monumentul Eroilor de la Siriu, județul Buzău”.

Foto Arhiva personală Mihai Cuciureanu/ Faraway.ro

Nu departe de statuie se găsește osuarul, o cameră unde sunt păstrate osemintele ostașilor eroi, dar  și 32 de cruci de piatră ridicate în amintirea lor.

Lacul Vulturilor, între legende și realități

Lacul Vulturilor este ultimul obiectiv spre care ne îndreptăm pașii. Lacul este un lac periglaciar aflat în Munții Siriului și mai poartă denumirea de Lacul Fără Fund, deși adâncimea lui nu depășește 3 metri. Peisajul este unul de poveste, iar cabana de lângă este una cu circuit închis, deși se poate campa în curte. Zona e plină de povești, Alexandru Vlahuţă povestind că aici “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”.

O altă poveste despre Lacul Vulturilor, implicit denumirea de Lacul fără fund, este despre un cioban care păstorea oile aici. Se crede că acesta şi-ar fi lăsat turma de oi acolo, aruncându-și bâta în lac, dar a regăsit-o după un an, plutind în Dunăre. De dorul locurilor natale, el s-a reîntors apoi căutându-şi turma.

https://www.facebook.com/laculvulturilor01

Localnicii mai au o poveste în care deapănă amintiri despre oamenii locului care au construit un drum pe sub lac, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a induce în eroare armata germană. Iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit niciodată. 

Impresii și concluzii despre incursiunea prin Ținutul Buzăului

Această călătorie a fost realizată pentru a încerca să aducem plus valoare locurilor unice ale Ținutului Buzăului, pe care numai în această zonă le găsești. De asemenea, să le punem pe harta obiectivelor de vizitat măcar ”o dată în viață”, alături de altele consacrate din frumoasa noastră Românie. Sunt, cu siguranță, locuri despre care nu am vorbit, poate nici nu le-am vizitat, sau am vorbit prea puțin, dar rămân spre a fi (re)descoperite pe viitor, pas cu pas, cu trup sănătos, cu mintea deschisă și inima curată.

Am amintit de puține locuri de cazare deși sunt multe și vor continua să apară, cu accent pe tradiții sau pline de modernism. Fiecare dintre noi are propriile nevoi, tabieturi și pretenții, dar fiecare popas are propria poveste, propriul peisaj unic și primitor. În tot Ținutul Buzăului oamenii te salută respectuos și te întreabă de vorbă, chiar dacă nu te cunosc. Cerul este de un albastru senin, norii sunt albi și puri, verdele este proaspăt și copt.

Foto https://www.facebook.com/tinutulbuzaului

Cu toate gândurile bune, calde și luminoase din minte și din suflet, s-a născut această călătorie de (re)cunoaștere a Ținutului Buzăului. Este ținutul copilăriei mele, despre care mi-am propus să împărtășesc tuturor. Să arătăm copiilor noștri locuri, tradiții și fragmente de trecut de unde pot descoperi istoria și identitatea neamului nostru, să înțeleagă cine suntem ca popor și, mi-ar plăcea să cred, că vor ajunge să le iubească. 

De aici, de aproape, de la noi din țară, începem a visa departe!

#farawayro

Adaugă un comentariu

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner