Bryan Adams va susține un concert 100% acustic în data de 30 Aprilie, la Sala Palatului din București
Celebrul muzician canadian în vârstă de 65 de ani Bryan Adams va concerta la Bucuresti în data de 30 aprilie 2025. El va urca pe scena Sălii Palatului, de la ora 20:00, aducând publicului din România, pentru prima dată, “The Bare Bones Live” – un concert 100% acustic.
Timp de 2 ore, Bryan Adams, la chitară, acompaniat doar de pianistul său, Gary Breit, va insufla audienței o stare de spirit, mai mult decât muzică. Artistul își va dezvălui sufletul, întreg conceptul concertului bazându-se pe dorința de a face fiecare persoană din public să simta că Bryan cântă doar pentru ea.
The Bare Bones Live Acoustic
The Bare Bones Live oferă oportunitatea unică de a-l urmări pe Bryan Adams în elementul său. Publicul se va simți ca și cum ar sta pe canapea în propria sufragerie, văzând un Bryan Adams de o familiaritate aparte, anunță organizatorii. Piese precum „Run to You”, ”It’s Only Love”, ”I Finally Found Someone” (interpretată inițial în duet cu Barbra Streisand) și mai ales ”(Everything I Do) I Do It For You” vor readuce gloria atemporală a măiestriei muzicale marca Bryan Adams.
Probabil cea mai inedită formă a unui concert marca Adams, această nouă abordare a hiturilor sale clasice se va face în cadrul unui concept acustic, ce a primit deja recenzii entuziaste din partea criticilor și a fanilor.
Prețuri și bilete Bare Bones by Bryan Adams
Biletele pentru concertul Bryan Adams sunt deja puse în vânzare exclusiv pe platforma Eventim.ro. Prețurile biletelor încep de la 250 lei pentru categoria IV și ajung la 750 lei la VIP (se adaugă taxele aferente sistemului de ticketing).
Foto https://www.facebook.com/bryanadamsofficial
Bryan Adams, legenda rock în fața căreia timpul face plecăciune
Bryan Adams, renumit pentru vocea sa distinctivă, versurile sincere și prezența puternică pe scenă, a fost un reper în industria muzicală timp de decenii. Cu o carieră impresionantă plină de hituri atemporale precum „Summer of ’69,” „Heaven,” și „Run to You,” Adams a devenit sinonim cu rock-ul anthemic ce rezonează în întreaga lume.
Celebrul cântăreț, cantautor, chitarist, compozitor, filantrop, fotograf, muzician, producător muzical și activist canadian întreprinde turnee rock ‘n’ roll în întreaga lume de aproape patru decenii.
Muzica sa a ajuns pe primul loc în topurile de profil din peste 40 de țări și a primit numeroase premii, inclusiv un Grammy, American Music Awards, 3 premii Oscar, 5 nominalizări la Globurile de Aur și a fost numit Companion al Ordinului Canadei.
Și așa cum îi place chiar lui să spună : ”De fiecare dată când cineva îmi face un compliment, le spun că rock and roll-ul te menține tânăr. Să cânți muzică, să vezi lumea, nu este o slujbă rea dacă o poți obține.”
În anul 2018, s-a aventurat în lumea teatrului muzical, co-scriind melodiile pentru „Pretty Woman: The Musical”, iar în 2022 și-a lansat cel de-al 16-lea album de studio, ‘So Happy It Hurts’.
Foto https://www.facebook.com/bryanadamsofficial
De asemenea, el a urmat exemplul lui Taylor Swift de a reînregistra unele dintre cele mai importante melodii ale sale în cadrul unui dublu album „Classics” în 2023. La scurt timp după aceea, el a lansat un box set de trei albume la Royal Albert Hall.
Bad Records, propria casă de discuri
În august 2024, Bryan a lansat Bad Records, propria sa casă de discuri independentă, cu o ediție limitată a unui single digital de 7” și un videoclip cu două piese, «Rock And Roll Hell» și «War Machine».
Gary Breit este un pianist canadian care a fost alături de Bryan Adams din 2002 și este singurul acompaniator în concertele Bare Bones. Breit a cântat la clape pe albumul Room Service al lui Adams din 2004, după plecarea fostului claviaturist al lui Adams, Tommy Mandel. Ulterior, el a fost în turneu continuu cu Adams și trupa sa.
Despre Events, organizatorul evenimentului
Events aduce entertainment live de calitate publicului românesc din anul 2000. Events este unul dintre cei mai imporanți promoteri din România desfășurându-și activitatea sub deviza simplă dar concludentă “Unforgettable, that’s how we do it!”
Compania a început prin a produce turneul național al uneia dintre cele mai bine vândute trupe rock din România, Iris. De asemenea, echipa a organizat concertul ”The Bigger Bang”, al trupei Rolling Stones, în 2007. Tot în anul 2007, a organizat Festivalul Coca-Cola Live (Prodigy, Incubus, Pussycat Dolls, The Rasmus).
Dincolo de domeniul muzical, Events a pregătit deschiderea primei finale a Cupei Europa League, susținută la București, în anul 2002. Au urmat o serie de alte momente importante: Cirque du Soleil (5 spectacole: Saltimbanco – 2012, Alegria – 2013, Quidam – 2015, Varekai – 2017, OVO – 2024), Fantoma de la Operă (10 – 15 iunie 2025), Sensation (Ocean of White – 2012, Source of Light – 2012), Aerosmith, Linkin Park, The Cranberries, LP, Pink Martini, Seal, Billy Idol etc.
Events produce la nivel global expoziții de renume precum: The Art Of Banksy – Without Limits, The Human Body Exhibition – 2013, Imagine Van Gogh – 2024, The Body Worlds – Vital – 2025.
Events crede în puterea imaginației, în strategie și în inventivitate. Sunt mereu implicați în tot ceea ce este legat de domeniile cultural, muzical, live entertainment din România.
Despre NuCoast
NuCoast este un promotor cu experiență, prezent pe piața din Europa de Est și de Sud de peste 20 de ani.
Foto cover https://www.facebook.com/Eventim.ro