Urmărește-ne pe:
Image Alt

Eat Drink Stay

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac își așteaptă din nou oaspeții lângă șoseaua Transfăgărășan

Lucrările pentru mult așteptatul Hotel de Gheață s-au desfășurat toată luna decembrie, având în vedere temperaturile scăzute, zăpezile căzute, dar mai ales stratul foarte gros de gheață de pe lac. În acest an, hotelul unic al României realizat integral din gheață și zăpadă și-a deschis porțile înainte de Crăciun, în data de 20 decembrie, acum câteva zile.

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Excelenţa Sa Giles Matthew Portman, va participa vineri, 3 ianuarie 2025, la festivitatea inaugurării oficiale a celui de-al 18-lea Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac, conform libertatea.ro.

Hotelul de gheață – unicitate, inovație, artă

Unic în această regiune a Europei, Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac face parte din Proiectul de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac”, fiind construit în fiecare an, lângă șoseaua Transfăgărășan, încă din 2005.

Tematica aleasă anul acesta este inspirată de sonoritățile elegante și pline de farmec ale muzicii simfonice. Conceptul inovativ se concentrează pe muzica clasică internațională, fiecare sală fiind numită după o personalitate majoră în domeniu, compozitor sau dirijor.

Astfel, camerele vor purta numele unui compozitor celebru precum Bach, Mozart, Beethoven sau Ceaikovski, promițând o experiență de neuitat, atât muzicală cât și senzorială.

Tehnologia de construcție din blocuri de gheață

Tehnologia de construcție este similară cu cea din anii trecuţi, fiind folosite ”cărămizi” de gheaţă decupate din calota formată pe lacul Bâlea, menționează Radio Eco Natura pe Facebook. Elementele se îmbină între ele cu ”mortar” din zăpadă şi apă, precum şi cu ajutorul unor cantităţi foarte mari de zăpadă bine înmuiate cu apă, turnate peste cofraje, apoi lăsate la îngheţat câteva zile.

Forma camerelor şi a celorlalte încăperi este de iglu, de diametre variate. Sculpturile de gheaţă ce reprezintă personalităţile muzicii clasice sunt realizate de celebrul sculptor Eugen Petri sub formă de basorelief, pe pereţii interiori ai hotelului, sau din blocuri de gheaţă masivă.

Atracții și experiențe inedite pentru turiști

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, sezonul 2024-2025, este compus din 12 camere tip iglu, un bar, un restaurant cu zonă de servit masa, un hol de acces şi o zonă intermediară. Oaspeții vor putea savura băuturi reci în pahare de gheață sau băuturi calde precum vin fiert și cafea, în barul din incinta hotelului.

De asemenea, Hotelul de Gheaţă va găzdui expoziţii de artă temporare organizate în colaborare cu galeria de artă Cluj Art din Cluj-Napoca. În fiecare sezon, Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac a atras câteva mii de vizitatori, turişti români, dar şi din străinătate. Anual, cei mai mulţi oaspeţi ai Hotelului de Gheaţă sunt britanicii, dar sunt și americani sau oaspeți de origine asiatică.

Parcul de iarnă de la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac este plin de aventuri, perfecte pentru copii și adulți deopotrivă. Activitățile depind de vreme, iar rezervările se fac la fața locului.

Atmosfera este magică, iar sărbătorile de iarnă petrecute aici sunt ceva special, ca într-o poveste de la Polul Nord, din Epoca de Gheață sau din Țara lui Moș Crăciun.

Acesul se face cu telecabina de la Bâlea Cascadă, pănă la lac, hotel și parcul de iarnă.

Prețuri de cazare Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

  • 500 lei – o cameră dublă în timpul săptămânii
  • 700 – o cameră dublă în weekend

Activități de iarnă pentru toate vârstele:

  • Snow Mobil – 150 lei / 15 minute
  • Rafting pe gheață – 35 lei / 2 circuite
  • Banana de zăpadă – 34 lei / 2 circuite
  • Tubing – 40 lei / 30 minute

Despre zona Bâlea Lac, lacul Bâlea și peisajul de o frumusețe ireală

Căldarea Glaciară Bâlea, ce adăposteşte emblematicul lac cu cea mai frumoasă cabană semilacustră, este de departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din Carpaţii României.

Lacul Bâlea se află la o altitudine de 2,034 m întinzându-se pe o suprafață de 4,6 ha. Lungimea este de 360 m, lățimea 190 m iar adâncimea atinge 11,35 m. Lacul a fost declarat monument al naturii si este unul dintre cele mai frumoase și mai mari lacuri glaciare din Romania.

Situată în inima masivului Făgăraş, între Defileul Oltului și poalele Munților Piatra Craiului, zona Bâlea Lac prezintă un relief glaciar tipic. Parte a rezervaţiei naturale omonime, cuprinsă pe o suprafață de180 ha, aceasta cuprinde morene, terase, vale în formă de „U”, fiind dominată de creste adânc crenelate.

Din acestea se înalţă dinspre nord-est spre sud-vest vârfurile Văiuga 2.443 m, despărţit de Iezerul Caprei 2.417 m de Şaua Caprei 2.315 m şi Paltinul 2.398 m. De aici coboară muchia Bâlii spre nord până dincolo de Cascada Bâlea în Vârful Mierea la 1.500 m, conform balealac.ro.

Peisajul de o frumuseţe austeră unică este copleşitor atât vara, potrivit pentru drumeții și trasee montane, dar mai ales în anotimpul alb. Crestele munților parcă ating cerul, norii împrumută din culoarea pământului și a lemnului închis al cabanei, iar zăpada este peste tot, unind toate elementele într-un alb infinit și ireal, dincolo de timp și spațiu.

 

Foto https://www.facebook.com/HotelOfIce

Adaugă un comentariu

faraway
Follow us on
WordPress Cookie Notice de la Real Cookie Banner